joi, 7 octombrie 2010

Chihlimbar


Chihlimbarul


Chihlimbarul, în limba moldovenească modernă Ambră, este o piatră prețioasă de culoare galbenă transparentă cu forme de translucide, opace, fiind de origine organică, mai precis provine din rășină fosilă.
Chihlimbarul din Republica Dominicană poate avea datorită unor incluziuni străine o culoare albăstruie, verzuie, acestea fiind exemplare rare și foarte scumpe.Vârsta chihlimbarului este apreciată de până la 260 milioane de ani. Provenind din rășina arborilor de pe acele vremuri, care cu timpul s-a solidificat ca o substanță amorfă, cu toate că nu este mineral. chihlimbarul este socotit piatră prețioasă.Deja din timpurile preistorice a fost folosit ca bijuterie sau obiect de cult.
Unele exemplare din Egiptul antic au o vechime de peste 6000 de ani.Una dintre operele cele mai valoroase din istorie cu această piatră prețioasă este „Sala de chihlimbar” făcută cadou în anul 1716 de regele Prusiei „Frederic Wilhelm I” (1688-1740), țarului Petru cel Mare. Acest obiect de artă dispare în timpul celui de al doilea război mondial, între anii 1979 - 2003 este reconstruită după fotografii de specialiștii ruși, și este expusă în „Palatul Ecaterinei ” din Sankt Petersburg.Chihlimbarul prezintă pentru cercetătorii paleontologi o importanță deosebită, prin inlcuziunile de fosile conservate perfect milioane de ani în masa rășinei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Salut! aştept comentariile voastre referitoare la postare şi blog!